Originile cazinoului

Istoria Ruletei

Roulette, care este termenul în franceză pentru 'roată mică', a apărut pentru prima dată în Franţa. Înainte de apariţia roţii care se învârte cu precizie, care este semn distinctiv al ruletei, se jucau şi alte jocuri cu reguli şi plăţi similare, în care numerele erau alese dintr-un săculeţ sau jucând cărţi. În Italia, aceste jocuri se numeau biribi (descrise de Casanova în memoriile sale) şi hoca. În Anglia, erau numite rowletroly poly şi ace of hearts.

Istoria Ruletei: primii ani
Matematicianul şi inventatorul francez Blaise Pascal (inventatorul seringii, presei hidraulice şi calculatorului) este posibil să fi fost pionierul jocului de ruletă la mijlocul secolului al 17-lea. Corespondenţa sa cu Pierre deFermat (creator al calculului) a dus la dezvoltarea teoriei probabilităţii. Colaborarea lor a început ca un răspuns la o întrebare despre un joc de zaruri adresată de Chevalier de Mere. Pascal a petrecut o mare parte a vieţii lui încercând să inventeze o maşină care să fie în mişcare continuă. În 1655, una dintre încercările lui nereuşite a avut ca rezultat o roată care se învârtea aproape fără frecare.

Istoria Ruletei: secolele 19-21
Familiara roată, regulile şi numele au apărut în cazinouri în Paris, Franţa, în anii 1790.. În secolul 19,ruleta a devenit un joc popular de cazino în Europa datorită fraţilor de origine franceză Francois şi Louis Blanc. În 1843, au deschis cazinoul Kursaal din Bad Homburg, care prezenta o nouă roată cu un singur zero. În 1863, Francois Blanc a obţinut concesiunea pentru jocuri în Monaco, făcând din Monte Carlo destinaţia principală în ceea ce priveşte cazinourile înainte de Primul Război Mondial. Roata de ruletă cu un singur zero a fraţilor Blanc a făcut jocul atât de cunoscut (şi de profitabil, chiar şi având avantajul unui cazino de mai mici dimensiuni) încât a apărut o legendă conform căreia fraţii ar fi făcut un pact cu diavolul, dând la schimb sufletele lor pentru 'secretele roţii'. Legenda include menţiunea că suma numerelor de pe roata de ruletă este 666. (Legenda ignoră, într-un mod convenabil, faptul că inovaţia fraţilor Blanc, de îndepărtare a 00, nu modifică suma.)

Istoria Blackjack-ului

Popularitatea actuală a blackjack-ului vine de la posibilitatea interesantă că jucătorii pot câştiga un avantaj şi pot păcăli cazinoul. Cea mai bine vândută carte scrisă de Dr. Edward O. Thorp, Beat the Dealer, a dus la creşterea impresionantă a nivelului de cunoştinţe şi a numărului de jucători de blackjack în cazino. Timp de aproape 50 de ani, blackjack-ul a fost, de asemenea, un joc preferat de cazino al matematicienilor şi al analiştilor. Despre blackjack s-a scris mai mult decât despre orice alt joc de cazino. Înainte de răspândirea pokerului online, blackjack-ul era un subiect de analiză mult mai popular decât pokerul.

În ciuda tuturor analizelor, majoritatea celor care au scris despre blackjack nu au acordat o prea mare atenţie istoriei blackjack-ului. În 2006, una dintre cele mai mari autorităţi în privinţa blackjack-ului, Arnold Snyder, a analizat în The Big Book of Blackjack (Editura Cardoza) originile blackjack-ului şi jocurile premergătoare. David Parlett, un autor britanic şi inventator de jocuri, a scris pe larg în cărţi şi în mediu online despre istoria blackjack-ului.

Următoarele caracteristici definesc blackjack-ul: pachet de cărţi, jucător vs. dealer, câştigătorul determinat de valoarea numerică a cărţilor.

Istoria Blackjack-ului: primii ani
Cel mai vechi joc care conţinea aceste elemente a fost un joc spaniol, numit veintiuna (21). Miguel de Cervantes, cunoscut pentru Don Quijote, a scris Rinconete & Cortadillo, publicată în 1613 drept una dintre cele douăsprezece Nuvele exemplare ale lui. Un joc de noroc numit veintiuna apare în lucrările scrise datând din 1440 (cu toate că există câteva jocuri cu acest nume, fără nicio legătură cu el).

O variantă a acestui joc s-a numit bone ace în Anglia, în timpul secolului al 17-lea. În povestea lui Cervantes şi în bone ace, aşa cum este descris de Charles Cotton în Pariorul complet (1674), un As înseamnă ca punctaj unu sau unsprezece. Un predecesor francez al blackjack-ului, numit quinze (15), a apărut pentru prima dată în secolul al 16-lea şi a fost popular în cazinourile franceze în secolul al 19-lea. Un joc de cărţi italian numit sette e mezzo (7 şi 1/2) s-a jucat începând din secolul al 17-lea. Sette e mezzo avea un pachet de 40 de cărţi (fără Optari, Nouari şi Decari). Cărţile rămase corespundeau valorilor lor numerice; cărţile cu chip erau punctate ca o jumătate.

Alt joc franţuzesc, trente-et-quarante (30 şi 40), s-a jucat la Spa Casino, în Belgia, în 1780. Trente-et-quarante, spre deosebire de jocurile mai vechi, era un joc în contrapartidă, aceasta însemnând că jucătorii jucau împotriva cazinoului, luând sau plătind pariurile făcute de jucători. Acest joc a fost, de asemenea, prima versiune ce oferea un pariu asigurător.

Regulile blackjack-ului modern s-au adunat în jocul francez vingt-un (sau vingt-et-un '21') la jumătatea secolului al 18-lea. Entuziaştii care au promovat jocul în Franţa la sfârşitul anilor 1700 şi începutul anilor 1800 i-au inclus pe Madame Du Barry şi Napoleon Bonaparte.

Istoria Blackjack-ului: secolele 19-21
În America secolului al 19-lea, cazinourile au adoptat reguli care fac jocul mai favorabil jucătorilor: permiţând jucătorilor să vadă una din cărţile dealerului şi solicitând acestuia să tragă mâini de 16 si mai jos şi să stea la 17 sau mai sus. La începutul secolului 20, jocul a devenit mai cunoscut ca blackjack, datorită unei promoţii (încercată scurt timp şi demult abandonată) care plătea un bonus jucătorului dacă acesta ajungea la 21 cu un As de treflă şi un Valet negru (valet de pică sau de treflă).

Urmând cunoscuta cercetare academică a Dr. Thorp şi a mai multor jucători şi analişti, blackjack-ul a devenit cel mai popular joc de masă în cazinouri. Deşi cazinourile au beneficiat de dezvoltarea strategiilor de bază şi de numărarea cărţilor, în general au descurajat această practică. Cu toate că numeroase instanţe au stabilit că a număra cărţile nu este o formă de a trişa, cazinourile din cele mai multe jurisdicţii au dreptul de a-şi alege jucătorii. De asemenea, anumite cazinouri modifică regulile de blackjack (uneori diferind de la masă la masă): număr diferit de pachete de cărţi, penetrare diferită a pachetelor, casa trage vs. sta la soft17, limitări de split şi dublare şi posibilitatea de a renunţa sau nu.

Cărţi ca The Big Player a lui Ken Uston (1977) şi Bringing Down the House a lui Ben Mezrich (2002) descriau averile făcute (şi câteodată pierdute) de către echipe de numărători de cărţi de blackjack. Cartea lui Mezrich a devenit popularul film 21.

Istoria craps-ului

Cuvântul craps este o variantă americanizată a cuvântului 'crabs' din limba franceză a secolului 19. 'Crabs' era un termen pentru dublu-As, cea mai slabă aruncare posibilă în hazard, jocul de zaruri din care s-au dezvoltat cele mai multe dintre jocurile de craps din zilele noastre. În mod similar, cuvântul francez 'crapaud', sau mizerabil, se referea la poziţia celor care jucau zaruri stând ghemuiţi pe o podea sau pe un trotuar pentru a vedea mai bine rostogolirea zarurilor.

Istoria craps-ului: primii ani
Cu toate acestea, jocurile de zaruri au existat de la începuturile istoriei înregistrate. Arheologii au dezgropat zaruri cu şase feţe în Mesopotamia (nordul Irakului) datate din 3.000 î.H., care erau marcate cu crestături în loc de simboluri numerice, zaruri din Pompei şi zaruri din calcar din 600 î.H. în Egipt. Unele zaruri erau sculptate din capete de oase în formă pătrată de porc şi oase de la copite de oaie, de aici provenind termenul original de 'rolling the bones' (a arunca oasele). Mulţi împăraţi romani iubeau jocurile cu zaruri. Julius Caesar, la trecerea râului Rubicon, a lansat faimoasa expresie 'the die is cast' (zarurile au fost aruncate). Claudius a avut o masă specială pentru jocul cu zarurile pentru călătoriile cu caleaşca sa. Caligula a fost faimos pentru că nu ştia să piardă. Nero a fost renumit pentru că a pariat banii poporului din vistierie pe câteva zaruri aruncate.

Peninsula Arabică a asistat la transformarea jocului original de zaruri numit azzahr în hazard. Formele incipiente ale jocului de hazard au fost înregistrate în secolul al doisprezecelea şi au fost chiar menţionate în 'Canterbury Tales' (Poveştile din Canterbury) ale lui Chaucer, chiar dacă jocul poate exista de pe vremea cruciadelor. Jocul complicat de hazard a evoluat de-a lungul anilor într-un joc de masă care s-a încadrat cu uşurinţă în repertoriul primelor cazinouri. Jucătorii de origine franceză au adus jocul în America prin New Orleans.

Istoria craps-ului: secolele 19-21
Craps-ul de azi a început să prindă formă atunci când John H. Winn a introdus opţiunea de pariere 'don't pass' pentru a oferi cazinoului un avantaj, fără a trebui să trişeze, o problemă în jocurile americane de cazino din secolul 19, care oferea un avantaj mic casei. Chiar dacă craps-ul s-a simplificat de la originile hazardului, evoluţia jocului a continuat să ofere numeroase opţiuni de pariere şi o atmosferă de pariere în grup care se baza pe cel care arunca zarurile să câştige bani pentru toţi jucătorii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii au făcut jocul cunoscut jucând pe o pătură militară pentru a avea control asupra zarurilor.

Istoria sloturilor

secolul 19

Aparatele cu monede din cazinouri şi alte locaţii în care erau disponibile jocuri au evoluat simultan în Anglia şi SUA în ultima decadă a secolului 19. În ambele locaţii, sloturile au devenit populare ca parte a tendinţei spre dispozitivele 'automate' din viaţa obişnuită. Generaţia care a adus inovaţii în ceea ce priveşte sloturile, a creat de asemenea gramofoane, filme, case de marcat şi automate.

În 1890, Punch a satirizat viaţa de zi cu zi din viitorul apropiat în 'From the Diary of the Automatically Conducted' (Din jurnalul celui condus automat). Articolul începea aşa: ' Ora 7 A.M. am fost izgonit din patul construit automat şi am fost aşezat pe podea. Sunt ridicat şi aruncat pe un scaun automat pentru îmbrăcare, spălare şi bărbierire, după care, sunt îmbrăcat de o maşinărie autonomă, îmbrăcat până la o ridicare de comutator în sufragerie, unde sunt hrănit de un 'automat privat de produse pentru mic dejun''.

Sloturile din perioada 1900-1960 au avut în comun următoarele caracteristici: o fantă pentru a introduce o singură monedă, o fereastră prin care se vedeau trei role cu o multitudine de simboluri, o manetă care declanşa secvenţa de învârtire a rolelor mecanice, plăţi la alinierea anumitor combinaţii de simboluri şi plata automată în monede de la aparat.

Anglia a aprobat primele patente pentru jocurile cu învârtiri de roată operate cu ajutorul monedelor. În 1887, William Oliver a conceput un joc cu curse hipice în care caii de jucărie se mişcau pe roţi mecanice concentrice. Doi ani mai târziu, Anthony Harris a patentat un joc fixat pe perete cu un disc care se învârtea.

În aceeaşi perioadă, un grup de mecanici din San Francisco coordonaţi de Charles Fey au creat primele sloturi recunoscute. Sloturile Liberty Bell ale lui Fey au devenit baza şi chiar numele) pentru cunoscutele sloturi timp de mai multe decenii. Această generaţie de aparate avea trei role care se învârteau, o manetă, utilizau o singură monedă pentru a juca şi ofereau câştiguri pentru simboluri de acelaşi fel pentru cupe, pică, diamante, potcoave şi clopoţei. Fiecare rolă conţinea 10 simboluri şi genera un număr maxim de 1.000 de combinaţii. Versiunile incipiente presupuneau plăţi manuale, cea mai mare dintre ele fiind de 20 de monede de 5 cenţi pentru alinierea a trei clopoţei. Pe parcursul unui deceniu, aparatele lui Fey au încorporat role care se opreau succesiv (mărind suspansul pentru jucători) şi plăţi automate.

În prima decadă a secolului 20, Herbert Mills din Chicago, Illinois, SUA, a dezvoltat sloturi care le imitau pe cele ale lui Fey, însă a adăugat caracteristici pentru a trece de modificările legislative. Aparatele lui Mills aveau numărul de simboluri al rolelor crescut la 20, oferind 8.000 de combinaţii posibile. (Pentru ca aparatele să pară diferite de a le lui Fey, Mills a inclus simboluri de cireşe, portocale, lămâi şi prune, de aici fiind cunoscute sub numele de 'fruit machines' (sloturi cu fructe), care este cunoscut astfel şi în zilele noastre, mai ales în Marea Britanie.) De asemenea, aceste aparate aveau ferestre mai mari, pentru ca jucătorii să poată vedea ratările la limită deasupra şi sub linia afişată de câştig.

anii 1960

Bally a revoluţionat sloturile în anii 1960, începând cu un joc numit Money Honey. Money Honey a debutat la finalul anului 1963. Profitând de evoluţia în domeniul electronic, aparatele lui Bally au reinventat sloturile după imaginea Las Vegas Strip: culori vii, lumini intermitente, sunete stridente şi promisiunea unei acţiuni rapide. Money Honey avea, de asemenea, un recipient pentru monede (un compartiment care putea să depoziteze minimum 2.500 de monede) şi o tăviţă de metal în partea de jos, în care cădeau zgomotos câştigurile, cu o viteză de şase monede pe secundă. Până în 1968, Bally a furnizat 94% din sloturile pentru cazino din Nevada. Aceste aparate au introdus şi jocul cu mai multe monede.

Succesul lui Bally a făcut sloturile şi mai populare în Las Vegas, determinând competiţia să dezvolte aparate diferite şi mai bune. Caracteristicile electrice ale Money Honey au dat startul tendinţei sloturilor de a avea componente electronice şi, în final, computerizate.

anii 1980

În 1979, distribuitorul lui Bally, William 'Si' Redd, a pus bazele International Gaming Technology (IGT), care a ajuns să domine inovaţiile şi vânzările în domeniul sloturilor până la finalul decadei. La scurt timp după înfiinţarea IGT, aceasta a prezentat primele sloturi de poker video.

Între timp, un tehnician în calculatoare, Inge Telnaes, a dezvoltat un program pentru computer care administra sloturile pe baza unui generator de numere aleatoare (RNG) în locul unor role care se învârteau fizic. Acest program de 'role virtuale' a făcut posibilă oferirea de jackpoturi cu plăţi astronomice, însă funcţionând profitabil. IGT a licenţiat această tehnologie în 1984. În 1986, a introdus Megabucks, cel mai mare şi mai popular jackpot progresiv de sloturi. Megabucks lega aparatele de pe teritoriul statului Nevada.

anii 1990

În 1992, Bally a introdus Game Maker, sloturi video care permiteau jucătorilor să aleagă dintre mai multe jocuri de sloturi (şi jocuri de poker video) şi valori. Game Maker şi succesul IGT cu privire la jocurile de poker video au dus la utilizarea crescută a animaţiilor video (cu butoane şi, în final, cu ecrane tactile, completând, însă fără a înlocui complet manetele).

Spre finalul anilor 1990, sloturile au început să ofere plăţi pentru mai multe linii de câştig şi evenimente bonus, ducând la apariţia unor ecrane sau caracteristici suplimentare ale jocului. Aristocrat Leisure Ltd. din Australia a fost deschizător de drumuri în ceea ce priveşte sloturile video (cunoscute şi drept 'Pokies' ]n Australia) care oferă plăţi pentru mai multe linii de câştig. WMS Gaming, cu popularele lor sloturi video Reel 'Em In, a crescut interesul şi pentru animaţiile video şi evenimentele bonus.

O caracteristică incipientă a bonusului a fost o roată în stilul celei de ruletă care era plasată deasupra aparatului şi care era activată de o anumită combinaţie a rolelor. Bally a oferit la început acest bonus la Wheel of Gold. În 1997, IGT a aprobat utilizarea sloturilor în popularul show TV american Wheel of Fortune. Aparatele sale Wheel of Fortune încorporau imaginea roţii show-ului TV şi sunetul unui public care scanda 'wheel … of … fortune!' (roata norocului) atunci când jucătorii nimereau combinaţia care le permitea să învârtă roata. Wheel of Fortune a devenit cel mai popular aparat de sloturi din istorie. A deschis, de asemenea, era 'aparatelor tematice'. În 1998, IGT a oferit primele sloturi Elvis.

secolul 21

Ultimii ani au încheiat transformarea sloturilor. Cu toate că aparatele au început prin a arăta şi a funcţiona ca nişte automate, acum au designul curat, dar complex al computerelor personale, al home gaming-ului şi al sistemelor de distracţie. La fel cum jetoanele au înlocuit banii reali în alte jocuri de cazino, creditele şi biletele au înlocuit monedele pentru sloturi. În ultima perioada a anilor 1980, aparatele au început să includă contoare digitale care înregistrau monedele introduse şi datorate jucătorilor. În următoarea decadă, sloturile au început să accepte cash, în plus faţă de monede şi de tokenuri din metal. (Multe dintre cazinourile tradiţionale nu mai utilizează acum monede.) Tranziţia de la monede a fost completă atunci când sloturile au renunţat la recipientele pentru monede în favoarea cititoarelor TITO (ticket-in/ticket-out (bilet-intrat/bilet-ieşit )). Jucătorii pot introduce cash sau bilete care reprezintă credite. Aparatul eliberează bilete de credit în locul monedelor. Chioşcurile de cazino, care seamănă cu ATM-urile, ajută jucătorii să transforme cash în bilete de credit şi transformă bilete în cash.

Istoria baccaratului

Istoria baccaratului: primii ani
Rădăcinile baccaratului sunt la sfârşitul secolului 15. Jocul italian 'baccarà' (care înseamnă zero) a fost popular în multe aşezări urbane şi oraşe şi francezii l-au împrumutat şi i-au schimbat numele în baccarat. Pe măsură ce jucătorii de cazino din Europa doreau mai multe jocuri de cărţi pe care să le joace, baccarat a crescut ca popularitate.

Istoria baccaratului: secolele 19-21
Jocul a devenit extrem de cunoscut în timpul domniei Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, care l-a prezentat aristocraţiei. Baccarat a devenit, de asemenea, parte a jocurilor de cazino din Britania oferite în secolul al 18-lea. A fost popular şi în Monte Carlo în secolul al 19-lea.

Baccarat a avut un avânt modern, ca un joc de cazino elegant, cu mize mari, datorită filmelor cu James Bond. Super spionul joacă baccarat în Dr. No (1962), Thunderball (1965), Casino Royale (1967), On Her Majesty's Secret Service (1969), For Your Eyes Only (1981), License to Kill (1989) şi Goldeneye (1995).

Astăzi, trei variante de baccarat au rămas populare. Baccarat chemin de fer şi banque sunt încă populare în Franţa şi Monte Carlo, în timp ce punto banco este comun în cazinourile din America de Nord, precum şi în unele cazinouri din UK. Toate jocurile se joacă în principiu la fel, cu unele diferenţe referitoare la modul în care se împart cărţile. În timp ce secţiunile pentru high rolleri ale oricărui cazino pun la dispoziţie una dintre aceste variante, cazinourile pentru jucătorii convenţionali oferă mini baccarat, o masă mai mică cu limite mai reduse.