pokercasinosports

Cum să joci Baccarat

Baccarat este un joc popular, practicat în toată lumea, şi unul dintre jocurile cel mai des întâlnite în filme. Încearcă-l şi tu pe bani reali în jocurile de Baccarat care se derulează chiar acum.

Reguli şi mize pentru Baccarat

Regulile Baccarat sunt foarte simple, cu trei rezultate posibile pentru fiecare mână jucată.

  1. Bancă
  2. Jucător
  3. Egalitate

Scopul jocului este de a prezice care mână, cea a bancherului sau cea a jucătorului, va avea scorul cel mai mare şi va aduce victoria. De asemenea, este posibil să pariezi pe posibilitatea mult mai rară a unei egalităţi, în care mâinile ambilor jucători au acelaşi scor.

Decarii şi cărţile începând de la J până la K (cărţi cu chip) au punctaj zero şi celelalte cărţi au punctaj conform cifrei înscrise pe ele.

Poţi paria pe egalitate şi pe mâna bancherului sau a jucătorului, dar nu pe mâinile ambilor jucători în acelaşi timp.

Odată ce pariurile au fost plasate, fiecare dintre jucători primeşte câte două cărţi. Cărţile sunt dezvăluite şi scorurile sunt anunţate la masă. În funcţie de scoruri, o carte suplimentară poate fi trasă pentru unul dintre jucători sau pentru amândoi. Nu vor fi niciodată mai mult de trei cărţi pentru fiecare dintre jucători, iar regulile care guvernează tragerea cărţilor sunt standardizate şi fixe în toate cazinourile care oferă acest joc.

După ce mâna este finalizată şi este declarat un rezultat câştigător, pariurile pierdute sunt colectate, iar pariurile câştigătoare sunt plătite în conformitate cu cotele arătate în tabelul de mai jos.

CâştigătorPlată
Bancă 1 la 1*
Jucător 1 la 1
Egalitate 8 la 1

*minus un comision de 5% (de exemplu, un pariu de 100 plăteşte 95 net).

Dacă rezultatul câştigător este o egalitate, pariurile puse pe bancher şi pe jucător vor fi rambursate (similar situaţiei de Push sau remiză din Blackjack, în care nu apar câştiguri sau pierderi).

Dacă mâna jucătorului aduce victoria, aceasta plăteşte 1 la 1.

Dacă mâna bancherului aduce victoria, aceasta plăteşte 1 la 1 (minus un comision de 5%).

Regula celei de-a treia cărţi

Dacă jucătorul sau bancherul are un scor de opt sau nouă pentru primele două cărţi, această situaţie se cheamă 'Natural'. Jocul ia sfârşit şi se declară un câştigător. Însă, dacă scorul mâinii jucătorului este între zero şi cinci, acesta mai trage o a treia carte. Mâna băncii primeşte o a treia carte în condiţiile arătate în tabelul de mai jos.  Aceste reguli sunt urmate chiar dacă bancherul ar câştiga rămânând cu doar două cărţi.

Totalul din 2 cărţi al bancheruluiBancherul trage o carte dacă a treia carte a jucătorului este
0 Oricare
1 Oricare
2 Oricare
3 Oricare (cu excepţia lui 8)
4 Între 2 şi 7
5 Între 4 şi 7
6 Între 6 şi 7
7 Nu primeşte carte
8 Nu primeşte carte
9 Nu primeşte carte

Dacă mâna jucătorului are un scor de şase sau şapte (şi, conform regulii, rămâne), atunci mâna bancherului va primi o carte la un scor de la zero la cinci

Procentul teoretic de plată a jucătorului (RTP în limba engleză) la Baccarat este:

  • Pariu bancher: 98,94%
  • Pariu jucător: 98,76%
  • Pariu egalitate: 85,64%